realme 12 Pro 5G lansat în Europa: telefon sub 2000 lei cu design de Rolex, cameră telephoto

1.241 ori
<b>realme 12 Pro 5G lansat în Europa: telefon sub 2000 lei cu design de Rolex, cameră telephoto</b>Ieri, pe 19 martie 2024, realme a lansat global trei telefoane noi: realme 12 Pro+, realme 12+ 5G și realme 12 Pro. Acesta din urmă costă sub 2000 lei și va fi disponibil în magazinele din România la final de luna aprilie. Ce ne rezervă

Ieri, pe 19 martie 2024, realme a lansat global trei telefoane noi: realme 12 Pro+, realme 12+ 5G și realme 12 Pro. Acesta din urmă costă sub 2000 lei și va fi disponibil în magazinele din România la final de lună aprilie. Ce ne rezervă el aflați mai jos.

realme 12 Pro

realme 12 Pro e leit realme 12 Pro+, diferențele între ele fiind doar câteva. Ca să fie totul mai simplu, le-am rezumat mai jos:

  • cameră telephoto de 32 MP cu zoom optic 2X în loc de cameră telephoto periscop cu zoom optic 3X
  • senzor foto principal Sony IMX882 de 50 MP în loc de Sony IMX890
  • procesor Snapdragon 6 Gen 1 în loc de Snapdragon 7s Gen 2

În rest, au aceeași baterie de 5000 mAh, cu încărcare rapidă la 67W, difuzoare stereo, cameră selfie de 16 MP și ultrawide de 8 MP. Evident și ecranul de 6.7 inch AMOLED la 120 Hz și designul inspirat de ceasuri de lux Rolex, Breitling, Piaget, plus spatele acoperit cu piele.

Se bucură și de filtrele foto concepute de cineastul Claudio Miranda și asociate fimelor Life of Pi, Top Gun: Maverick și The Curious Case of Benjamin Button. Rulează Android 14 cu realne UI 5.0 și vine cu senzor de amprente cu rol de senzor de puls. Va costa 1999 lei în România.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×