Motorola Edge 50 Pro e disecat în fața camerei; Obține un scor de reparabilitate scăzut

1.332 ori
<b>Motorola Edge 50 Pro e disecat în fața camerei; Obține un scor de reparabilitate scăzut</b>Recent a debutat Motorola Edge 50 Pro, un model high midrange destul de atractiv dacă privim spre specificațiile camerei. Totuși, azi vorbim despre reparabilitatea sa, întrucât tocmai a fost disecat în fața camerei de către PBKReviews

Recent a debutat Motorola Edge 50 Pro, un model high midrange destul de atractiv dacă privim spre specificațiile camerei. Totuși, azi vorbim despre reparabilitatea sa, întrucât tocmai a fost disecat în fața camerei de către PBKReviews. Mai jos avem clipul + alte detalii privind procesul de disecție.

Adevărul e că Edge 50 Pro e un terminal foarte elegant, mai ales pe nuanța Moonlight Pearl. Totuși, de această dată îi vedem și interiorul, iar YouTuber-ul începe chiar prin înlăturarea acestui panou fabricat din sticlă prin încălzirea sa. Adezivul se încălzește, iar capacul este dezlipit ușor. 

Ulterior sunt înlăturate mai multe șuruburi, YouTuber-ul croindu-și drumul spre placa de bază. În încercarea de a ajuns la baterie e nevoie să trecem de un strat de grafen folosit pentru disiparea căldurii. Placa de bază include procesor, RAM, senzori foto, toate fiind în partea de sus a terminalului. 

Ajunși la baterie aflăm că aceasta se înlătur�� destul de greu. E drept că e bine lipită în locașul dedicat, doar că ar fi fost bine ca Motorola să adauge benzi de cauciuc similare cu cele folosite de către Apple / Samsung. YouTuber-ul a fost nevoit să foloseasca alcool izopropilic pentru înlăturarea bateriei.

Vestea bună e că dacă ai răbdare poți ajunge la fiecare componentă în parte: port USB-C, microfon, speaker, motoraș pentru vibrații, vapor chamber. YouTuber-ul oferă un scor de reparabilitate de 5.5 / 10 pentru acest model. Pierde puncte la capitole ca design interior, înlocuire display, înlocuire baterie. Vestea bună e că sunt suficiente piese disponibile pentru acest model.

Vă reamintesc că telefonul a primit deja o recenzie din partea noastră și o puteți urmări mai sus. Pe plan local costă 2999 lei.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×