Următoarea generație Samsung Galaxy Ring ar putea integra și display; Vedem un brevet de design

1.066 ori
<b>Următoarea generație Samsung Galaxy Ring ar putea integra și display; Vedem un brevet de design</b>Samsung Galaxy Ring este la doar 5 zile distanță de anunțul oficial și mă refer aici la prezentarea completă, pentru că produsul a avut deja parte de o dezvăluire în cadrul MWC 2024. Acum vom afla toate detaliile și specificațiile sale plus

Samsung Galaxy Ring este la doar 5 zile distanță de anunțul oficial și mă refer aici la prezentarea completă, pentru că produsul a avut deja parte de o dezvăluire în cadrul MWC 2024. Acum vom afla toate detaliile și specificațiile sale plus prețurile de comercializare. Până atunci îl vedem pe... Galaxy Ring 2?

Prin intermediul celor de la 91mobiles.com descoperim astăzi un brevet pentru ceea ce pare a fi următoarea generație de inel smart de la Samsung, care va aduce și ecran. Vedem un design diferit, cu o zonă frontală mai dreaptă, aceasta fiind și amplasarea ecranului cu pricina.

Display-ul ne va ajuta la interacțiune și verificarea datelor de antrenament, verificarea pulsului, notificărilor și altor elemente, fără a fi nevoie de smartphone. Clar vorbim despre un AMOLED aici, iar brevetul mai indică și faptul că inelul viitor va avea suport pentru SpO2, PPG, EKG și GSR (Galvanic Skin Response), plus senzor de temperatură, accelerometru, scanner de amprente chiar și un switch.

Tind să cred faptul că Samsung avea în plan un inel inteligent încă din epoca lui Galaxy S5, acesta fiind telefonul care apare într-una dintre schițele de mai sus. Rămâne totuși de văzut dacă ideea se fructifică, mai ales că inelul are loc restrâns pentru baterie, iar cu un ecran și extra senzori, lucrurile se aglomerează la interior și clar scade autonomia. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×