Vrei să te joci și în vacanță? Cum te ajută laptop-urile cu tehnologie NVIDIA (DLSS, Ray Tracing, Reflex) să ieși învingător chiar și plecat la mare sau la munte

16.156 ori
<b>Vrei să te joci și în vacanță? Cum te ajută laptop-urile cu tehnologie NVIDIA (DLSS, Ray Tracing, Reflex) să ieși învingător chiar și plecat la mare sau la munte</b>Pentru mulți s-a dat startul vacanței de vară și cu siguranță gaming-ul va fi una dintre activitățile cheie ale pasionaților de jocuri video. Există opțiuni și pentru cei care vor pleca în vacanță la mare sau la munte, laptop-uri cu tehnologie de ultimă

Pentru mulți s-a dat startul vacanței de vară și cu siguranță gaming-ul va fi una dintre activitățile cheie ale pasionaților de jocuri video. Există opțiuni și pentru cei care vor pleca în vacanță la mare sau la munte, laptop-uri cu tehnologie de ultimă oră NVIDIA care livrează o experiență de gaming fără cusur. 

Despre asta m-am gândit să vă vorbesc astăzi în articolul de față, despre cum NVIDIA duce la următorul nivel gaming-ul pe laptop-uri și despre cum poți rămâne un gamer PRO chiar și în vacanță. În prim plan este tehnologia DLSS care aduce lucruri interesante în acest form factor portabil. Detalii mai jos.

NVIDIA DLSS

În cazul în care nu ești la curent cu tehnologia NVIDIA DLSS, trebuie să știi că aceasta vine de la Deep Learning Super Sampling (DLSS) și se referă la modul prin care NVIDIA redefinește randarea în timp real prin super rezoluție bazată pe AI, ranând mai puțin pixeli și ulterior folosind AI-ul pentru a construi imagini sharp de înaltă rezoluție.

NVIDIA DLSS

Ultima versiune DLSS duce mai departe planurile NVIDIA în acest sens, pe plăcile grafice GeForce RTX care vin cu procesoare dedicate AI, acele Tensor Cores de care sunt sigur că ați mai auzit. Ce face mai exact DLSS? Dă un boost framerate-ului și generează imagini superbe și clare, cu aspect mai natural și margini mai regulate în jocul tău favorit, fără compromisuri la nivel de calitate. 

Apropo, la ora actuală tehnologia DLSS este regăsită în peste 150 de jocuri și aplicații, printre care și titluri recente precum Dying Light 2 dacă ați avut ocazia să îl jucați. O listă completă este aici și mai jos vă las câteva dintre îmbunătățirile pe care NVIDIA DLSS le aplică odată ce este activată:

  • Performanță crescută și eficiență - DLSS crește framerate-ul fără a sacrifica imaginea și calitatea sa. Eficiența crește pe măsură ce unitatea GPU atinge framerate-uri mai mari în timp ce rămâne la același nivel de putere. Dacă folosești DLSS pentru a menține FPS-urile la același nivel și reduci rezoluția de randare, vei utiliza GPU-ul mai puțin și trage mai puțină putere
  • Calitate superioară a imaginii - DLSS oferă o calitate a imaginii comparabilă cu rezoluția nativă, asta în timp ce randează doar un sfert până la jumătate din pixeli, aplicând o tehnică pentru imagini mai sharp și stabilitate îmbunătățită de la cadru la cadru
  • Opțiuni customizabile - există 4 moduri de calitate aici - Quality, Balanced, Performance și Ultra Performance, moduri care controlează randarea internă a rezoluției în joc. Există și modul Sharpening, asta doar dacă este implementat de către dezvoltator. 

Crește așadar eficiența, performanța, iar cel mai important detaliu este acela că nu crește consumul de putere, DLSS operând la același nivel de putere și folosind-o mai bine decât în mod standard.

DLSS

Există și câteva cifre, dacă vrei să știi la ce creștere de performanță să te aștepți, iar Call of Duty Vanguard poate fi un exemplu numai bun, joc care cu DLSS dezactivat atinge 85 FPS, iar cu DLSS activ ajunge la 133 FPS, deci o îmbunătățire de 1.55x. Acest test s-a realizat în modul Balanced la rezoluție de 2440x1440 pixeli, pe un laptop Razer Blade 17 cu grafică GeForce RTX 3080 Ti. 

Poți să te bucuri de tehnologia NVIDIA DLSS și pe laptop-urile cu grafică NVIDIA GeForce RTX 3070, iar ca exemplu ți-aș recomanda modelul ASUS ROG Strix G15 G513RW, cu ecran 300Hz FHD, grafică GeForce RTX 3070 Ti de 8 GB, procesor AMD Ryzen 9 6900HX, 16 GB RAM și 1 TB stocare. În această perioadă vine la PC Garage și cu un mouse de gaming cadou. 

Ray Tracing

Cu siguranță Ray Tracing este o tehnologie pe care o cunoști, o metodă de randare grafică ce simulează comportamentul fizic al luminii în elementele din joc. Deși se credea că aceasta este la decenii distanță de înfăptuire, ray tracing-ul în timp real a devenit realitate grație celor de la NVIDIA, odată cu NVIDIA RTX - primul GPU ray-tracing real-time. De atunci și până în prezent, NVIDIA  perfecționat tehnologia care a ajuns acum la a 2-a generație.

Spider-Man

Această tehnologie se mai întâlnește și în cazul fimelor animate și se referă la reflecția luminii în mediul virtual, în același mod în care este experimentată și în viața reală. Jocurile se trezesc la viață odată ce activezi Ray Tracing și te poți scufunda în lumea din titlul preferat, iar aici nu pot să nu mă gândesc la Spider-Man: Miles Morales unde reflexiile din geamurile clădirilor pe care te urci sunt la fel de captivante ca o jucărie pentru o pisică.

Prin Ray Tracing se controlează în timp real modul în care pică lumina pe obiecte și personaje, astfel că totul devine mult mai realist. NVIDIA are plăci grafice de ulltimă generație precum NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti care vin cu nuclee RT (Ray-Tracing), unități acceleratoare care au rolul de a realiza operațiuni ray-tracing cu eficiență extraordinară.

Un laptop ce îți aduce la pachet această placă video este și ASUS ROG Strix SCAR 15 G533ZW găsit la PC Garage. Pune la bătaie deci placa grafică NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti, un procesor Intel Core i9-12900H, 32 GB RAM DDR5, 2 TB stocare flash pentru toate jocurile tale și un ecran super QHD 240Hz pe care să experimentezi Ray Tracing-ul. 

NVIDIA Reflex

O altă tehnologie NVIDIA pe care o vei descoperi odată cu achiziția unui laptop cu GPU RTX este NVIDIA Reflex, o tehnologie menită să livreze un avantaj de top în competițiile purtate în mediul virtual. Ai parte de cea mai mică latență de sub 25 ms livrată de plăcile grafice GeForce RTX 30, astfel că poți ochi țintele mai rapid, reacționa mai rapid și crește nivelul de precizie.

Pentru a se atinge cea mai mică latență a sistemului, NVIDIA Reflex reduce dinamic latența prin combinarea optimizărilor GPU și ale jocului, iar apropo de jocuri, titluri în care vei fi uimit de această tehnologie sunt Apex Legends, Overwatch sau Rainbow Six Siege. NVIDIA Reflex este un must-have în jocurile multiplayer și nu numai, un mod care se activează cu un singur click.

Pentru laptop-uri există și suita NVIDIA Max-Q, care înglobează o serie de tehnologii menite să optimizeze laptop-urile în a oferi performanță crescută într-un format subțire. Laptop-urile cu RTX 30 au și Game Ready Drivers pentru a începe să te joci imediat, iar pentru live streaming există NVIDIA Encoder sau pentru creativi soluția NVIDIA Studio.

Aceste tehnologii de la NVIDIA duc gaming-ul la următorul nivel, asta chiar și pe un laptop, ceva care părea greu de realizat în trecut. Te bucuri de Ray Tracing, de NVIDIA Reflex pentru cea mai mică latență și de tehnologia NVIDIA DLSS pentru performanță sporită și eficiență crescută. Dacă vrei să te joci și în vacanță și să devii un gamer PRO, un laptop cu tehnologie NVIDIA RTX este companionul de care ai nevoie și pe care l-ai putea găsi aici

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×